LIVE | Război în Ucraina, ziua 148: Preţurile la gaz scad uşor după ce Rusia a dat din nou drumul conductei Nord Steam 1

LIVE | Război în Ucraina, ziua 148: Preţurile la gaz scad uşor după ce Rusia a dat din nou drumul conductei Nord Steam 1
Gazul rusesc și ”șahul etern” al lui Vladimir Putin
Publicat: 21/07/2022, 15:00
Actualizat: 21/07/2022, 20:43

Ziua 148 de lupte între Ucraina și Rusia. ​La aproape cinci luni de la începutul ofensivei sale, Rusia și-a extins „țintele geografice” și la alte teritorii decât cele din estul Ucrainei, în timp ce Kievul cere mai multe arme de la aliații săi și noi sancțiuni împotriva Moscovei.

Citește și Românii pot fi „Alături de Ucraina” în campania pentru refugiați organizată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu grupul de presă Gândul

Cele mai importante evenimente ale zilei

UPDATE ora 20:00 – Zelenski dezminte că ar fi bolnav, învinuindu-i pe hackerii ruși că ar fi răspândit falsa informație pentru a-l vulnerabiliza în fața ucrainenilor

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a postat joi o înregistrare video pe Instagram din biroul său pentru a-i asigura pe ucraineni că se simte bine, calificând drept fake al hackerilor ruşi o informaţie difuzată anterior că ar avea probleme de sănătate şi ar fi spitalizat, relatează Agerpres, conform Reuters şi Liga.

Zelenski (44 de ani) a făcut aceste remarci în aceeaşi zi în care Kremlinul respinsese ceea ce calificase drept informaţii false despre o presupusă boală a lui Vladimir Putin.

Postarea lui Zelenski pe Instagram a apărut după ce o companie media ucraineană anunţase că hackerii au difuzat o informaţie falsă despre starea de sănătate a preşedintelui ucrainean la posturile sale de radio în urma unui atac cibernetic.

UPDATE ora 18:00 – Lavrov se va adresa duminică Ligii Arabe la Cairo, după summitul dintre Iran, Turcia și Rusia de la Teheran

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov se va adresa duminică Ligii Arabe la Cairo, a anunţat joi organizaţia, vizita urmând să aibă loc după summitul de marţi între preşedinţii rus, turc şi iranian la Teheran, transmite AFP, citată de Agerpres.

În capitala egipteană, Lavrov se va întâlni cu secretarul general al Ligii, Ahmed Abul Gheit, şi cu reprezentanţii celor 22 de state membre.

La summitul de marţi de la Teheran, preşedintele rus Vladimir Putin şi omologii săi turc, Recep Tayyip Erdogan, şi iranian, Ebrahim Raisi, au discutat în special despre conflictul din Siria – stat a cărui revenire în Liga Arabă îi divizează pe membrii acesteia – şi războiul din Ucraina, care face să planeze spectrul foametei asupra mai multor ţări arabe.

UPDATE ora 17:00 – Olena Zelenska declară că războiul l-a determinat pe fiul ei, în vârstă de nouă ani, să îşi dorească să devină militar: ”Vrea doar să facă arte marţiale şi să înveţe să folosească o puşcă”

Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a declarat că războiul Rusiei în Ucraina i-a afectat propria familie şi l-a determinat pe fiul ei în vârstă de nouă ani să îşi piardă interesul pentru pasiunile din trecut şi să îşi dorească să devină militar. Ea a subliniat că băiatul ”vrea doar să facă arte marţiale şi să înveţe să folosească o puşcă”, relatează NBC News.

Zelenska a spus, într-un interviu exclusiv acordat miercuri pentru NBC News, că nu îşi poate convinge fiul de nouă ani să revină la pasiunile din trecut, precum arta şi ştiinţele umaniste.

„Înainte de război, fiul meu mergea la ansamblul de dansuri populare. Cânta la pian. Învăţa Limba engleză. Mergea la clubul sportiv. Acum, vrea doar să facă arte marţiale şi să înveţe să folosească o puşcă”, a spus Zelenska pentru NBC News, prin intermediul unui translator, transmite News.ro.

UPDATE ora 16:00 – Dmitri Peskov anunţă că starea de sănătate a lui Vladimir Putin este bună: „Este pe deplin sănătos”

”Este pe deplin sănătos (n.r. Putin)”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, ca răspuns la o întrebare în timpul briefingului său zilnic.

”Ştiţi că specialiştii ucraineni în informaţii, precum şi cei americani şi britanici, au diseminat diverse falsuri despre starea sănătăţii preşedintelui în ultimele luni – acestea nu sunt altceva decât falsuri”, a adăugat el, citat de News.ro.

Preţurile la gaz scad uşor după ce Rusia a dat din nou drumul conductei Nord Steam 1

UPDATE ora 15:00 – Preţurile la gaz scad uşor după ce Rusia a dat din nou drumul conductei Nord Steam 1

Preţurile gazelor naturale europene au scăzut după ce Rusia a reluat fluxurile prin conducta Nord Stream 1, cea mai solidă legătură a sa cu Europa, după 10 zile de întrerupere a activităţii, a raportat Bloomberg, citat de Mediafax.

Gazul rusesc curgea în Germania la aproximativ 40% din capacitatea conductei între 7 a.m. şi 8 a.m., ora locală, aproape la fel ca înainte de începerea lucrărilor anuale.

Reluarea fluxurilor atenuează temerile că Rusia va opri transporturile şi oferă o oarecare uşurare pentru Europa, deoarece UE se grăbeşte să stocheze combustibilul necesar înainte de venirea iernii. Factorii politici din Uniunea Europeană s-au pregătit pentru ce e mai rău cu un plan de reducere a consumului de gaze cu 15%. Comisarul pentru buget, Johannes Hahn, a declarat că nu se aştepta ca Nord Stream 1 să redevină operaţională după săvârşirea lucrărilor.

„Reluarea în această dimineaţă a fluxurilor Nord Stream 1 este probabil să conducă la un oftat colectiv de uşurare nu doar din partea pieţei europene a gazelor, ci şi din partea economiei în general”, a declarat Tom Marzec-Manser, şeful departamentului de analiză a gazelor la ICIS din Londra. Fluxurile fizice care sosesc în Germania generează un puternic optimism în rândul oficialilor, chiar dacă conducta funcţionează la doar o fracţiune din capacitatea sa totală, a spus el.

Nord Stream / Sursă Foto: Wikimedia.org

UPDATE ora 14:20 Marea Britanie va trimite zeci de tunuri de artilerie și peste 1.600 de arme antitanc în Ucraina, în cadrul celei mai recente livrări de armament occidental pentru a contribui la consolidarea apărării sale împotriva Rusiei, a declarat joi secretarul britanic al apărării, Ben Wallace.

Suplimentarea vine după ce luna trecută premierul britanic Boris Johnson a promis un alt sprijin militar de 1 miliard de lire sterline pentru forțele Kievului.

UPDATE ora 13:00 Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zakharova, a declarat joi că nu a existat niciun contact cu Statele Unite în ceea ce privește negocierile de pace cu Ucraina.

„Administrația americană le interzice protejaților săi de la Kiev să se gândească măcar la discuții cu noi și, în mod evident, îi obligă să lupte până la ultimul ucrainean”, a declarat Zakharova reporterilor.

Miercuri, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că discuțiile de pace cu Ucraina nu au „niciun sens”.

UPDATE ora 12:30 Ministerul rus al Apărării a publicat informarea operațională zilnică. În aceasta, se susține că forțele ruse au doborât un avion ucrainean Su-25, un elicopter Mi-8 și cinci drone.

În plus, afirmă că au fost distruse poziții de artilerie și sisteme de lansare de rachete ucrainene într-o gamă largă de locuri.

Noi estimări ale ucrainenilor privind pierderile armatei ruse

UPDATE ora 12:15 Banca centrală a Ucrainei a devalorizat joi hrivna cu 25% în raport cu dolarul american, pentru a ajuta țara să facă față impactului economic tot mai mare al războiului cu Rusia.

Banca Națională a Ucrainei a precizat într-un comunicat că a stabilit noul curs al grivnei la 36,5686 pentru un dolar, față de cursul anterior de 29,25 stabilit la începutul invaziei Rusiei, în urmă cu aproape cinci luni.

Guvernatorul Kyrylo Shevchenko, a declarat că noul nivel al cursului de schimb „va deveni ancora pentru economie și o va face mai rezistentă în momentele de incertitudine”.

UPDATE ora 11:40 Pierderile Rusiei în aproape cinci luni de război, conform estimărilor armatei ucrainene:

– 38.850 de militari

– 1.704 tancuri

– 3.912 blindate de luptă

– 859 sisteme și turnuri de artilerie

– 251 sisteme de rachete de artilerie cu lansare multiplă MLRS

– 113 sisteme antiaeriene

– 221 avioane

– 188 elicoptere

– 15 ambarcațiuni

– 710 drone

– 167 de rachete de croazieră interceptate

UPDATE ora 08.55 Gazul rusesc a reînceput încet dar sigur să circule prin cea mai mare conductă dintre Rusia și Germania joi, după o întrerupere de 10 zile, a anunțat operatorul, atenuând temerile că perioada de întreținere va fi prelungită.

Reluarea ar putea dura câteva ore, a declarat un purtător de cuvânt pentru Reuters.

Solicitările pe gazoductul Nord Stream 1 pentru fluxuri de gaze din Rusia în Germania au fost de 29.284.591 kwh/h pentru intervalul 07:00-08:00 CET (ora României), de la zero anterior.

Fluxurile de gaze prin Nord Stream 1 în punctul de conexiune OPAL și în punctele de conexiune NEL au fost în creștere, au arătat joi datele operatorului gazoductului Gascade.

UPDATE ora 08:00 Statele Unite speră ca până în decembrie să fie introdusă o plafonare globală a prețului la petrolul rusesc, a declarat miercuri secretarul adjunct al Trezoreriei americane, Wally Adeyemo.

„Urmărim ceea ce au făcut europenii”, a declarat acesta la Forumul de securitate Aspen din Colorado, potrivit Reuters.

Rusia nu va exporta petrol pe piața mondială dacă prețul va fi plafonat sub costul de producție, a declarat anterior la televiziunea rusă vicepremierul Alexander Novak.

UPDATE 07.30 Putin spune că vrea să facă pace, dar Ucraina nu a respectat înțelegerea din martie, de la Istanbul: „Am retras trupele din Kiev pentru a crea aceste condiții”

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat la Teheran că el a ordonat trupelor sale să se retragă din Kiev pentru a face pace cu Ucraina, dar acuză administrația lui Zelenski că nu respectă acordul de pace preliminar din martie, de la Istanbul.

”Președintele Erdogan a depus multe eforturi pentru a crea condițiile necesare pentru a normaliza situația. Au fost discuțiile cunoscute de la Istanbul când aproape am ajuns la un acord, trebuia doar să îl punem în aplicare. Dar este știut că după acest lucru și după ce trupele noastre au fost retrase din centrul Ucrainei și din Kiev, pentru a crea aceste condiții, autoritățile de la Kiev au refuzat să implementeze aceste înțelegeri la care se ajunsese practic, deja”, a spus Putin.

La negocierile ruso-ucrainene din martie, mediate de Turcia, ambele părţi au făcut propuneri, însă nu s-a ajuns la nici un acord concret.

Continuarea aici

Vladimir Putin / Sursa foto: Shutterstock

Noua ordine mondială în viziunea lui Vladimir Putin: ”Occidentul nu poate oferi lumii modelul său de viitor”

Vladimir Putin susține că în prezent se formează o nouă ordine mondială, care ar reprezenta o alternativă la lumea unipolară de până acum. Potrivit liderului rus, noua ordine mondială ar fi ”mai justă şi mai orientată social”. De asemenea, el mai spune că Occidentul nu poate oferi lumii propriul model de viitor.

”Occidentul nu poate oferi lumii modelul său de viitor (…) Atât la nivel local, cât şi global se pun bazele şi principiile unei ordini mondiale armonioase şi mai juste, orientate social şi sigure, o alternativă la cea existentă”, a declarat liderul de la Kremlin, citat de agențiile EFE și news.ru.

Continuarea aici

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal